Open Design

Deschizători de zâmbete încrezătoare, de 12 ani încoace.

La Open Design, tehnologia merge mână-n mână cu pregătirea și entuziasmul – muncim cu pasiune și onestitate pentru zâmbetele pacienților noștri, indiferent de vârstă, și rezolvăm toate problemele stomatologice într-un singur loc.

Open Design = soluția completă pentru zâmbetul tău.

Dar mai mult de-atât. Noi suntem Open Design, iar numele nostru înglobează grija noastră pentru oameni și ne permite să ne prezentăm exact așa cum suntem: deschiși, inovatori, orientați către soluții complete, care cresc încrederea în sine a celor care ne aleg și, nu în ultimul rând, DESIGNeri de zâmbete sincere.

Open Design este despre ambiție, muncă și inovație în sănătatea și estetica dentară. Misiunea Oral Design este de a oferi o experiență completă, la standarde foarte înalte pentru cei care văd în dantura lor o extensie a propriei personalități și a stilului de viață.

Valorile pe care noi le prețuim se regăsesc în munca noastră și stau la baza alegerii cuvântului OPEN, pentru a ne defini pe noi și tot ceea ce facem pentru DESIGN-ul zâmbetelor de care ne înconjurăm.

Suntem mai mult decât o clinică stomatologică pentru copii și adulți, mai mult decât o serie de cabinete medicale moderne, curate, multidisciplinare și interconectate, ultraechipate și populate de profesioniști.

Credem în sinceritate, iar rezultatele noastre vorbesc de la sine, motiv pentru care încercăm să ne distanțăm de modelele de comunicare clasice, adeseori stricte ori chiar reci, ale domeniului. Iar această diferențiere este cea pe care ne-am dorit-o – fiindcă dincolo de statutul de clinică stomatologică cu renume, OPEN DESIGN este și va rămâne despre oameni – profesioniști care au venit împreună pentru un scop comun, acela de a oferi pacienților încredere: în zâmbetul lor, în sănătatea lor, în aspectul și forța de care dispun.

Pacienții care intră în clinica noastră își deschid sufletul și zâmbetul către noi, deoarece au încredere că lângă ei se află o echipă de specialiști. Dincolo de o numele nostru, de dotările moderne din clinică și de calitatea serviciilor noastre, stă o echipă formată din oameni.

Acești oameni au clădit încrederea de care ne bucurăm astăzi, în peste 12 ani de experiență și respectând aceleași principii care ne definesc pe fiecare dintre noi, dar și ambiția care ne leagă:

Suntem OPEN = suntem deschiși și sinceri

Integritatea și responsabilitatea acțiunilor noastre au la bază jurământul lui Hipocrate și binele pacienților noștri.

Suntem OPEN = suntem deschiși spre noutate și cunoaștere

Facem totul cu pasiune, suntem inovativi și îndrăzneți, folosim cele mai noi tehnici și tehnologii din domeniul stomatologic, păstrând mereu în minte binele pacientului. Vom continua să învățăm și să ne specializăm continuu, în profesiile de medic, tehnician dentar și asistent medical, pentru ca rezultatele să ne rămână în continuare cea mai de preț carte de vizită.

Suntem OPEN = suntem deschiși spre comunicare

Dăm atenție ascultării pacientului și oferirii tuturor informațiilor necesare pentru a ne asigura că îi oferim cea mai potrivită soluție pentru nevoile lui, iar deciziile sunt de fiecare dată informate și asumate. Prin empatie și informare, vom crea un spațiu sigur și primitor pentru toți cei care ne trec pragul – pacienți și colegi, deopotrivă.

Suntem OPEN = stabilim încredere reciprocă cu pacienții noștri

În acest fel ne asigurăm că orice frică de dentist este depășită și putem asigura cel mai bun tratament, pentru rezultatele visate.

Suntem OPEN = creăm o atmosferă prietenoasă, completată de comunicare transparentă, pentru a construi o relație potrivită cu pacienții, dar și în cadrul echipei.

Principiile noastre se reflectă în tot ceea ce facem de la comunicarea cu pacienții și între noi, până la elementele distinctive de branding, pentru că zâmbetul tău este misiunea noastră!

De ce să alegi Open Design:

Pentru că ai totul în același loc.

Nu va mai fi nevoie să faci drumuri suplimentare – clinica noastră multidisciplinară deține toate mijloacele de a te sprijini pe întreg parcursul tratamentului de care ai nevoie, alături de o echipă de medici cu specializări și experiență în tratarea cazurilor complexe. De la pedodonție, profilaxie, până la restaurări dentare complexe, implantologie, estetică și cosmetică dentară. Dispunem de radiologie CBCT (computer-tomografie) și laborator de tehnică dentară dedicate, ceea ce înseamnă că de la intrare și până la poza de final pe care o vei face zâmbitor, alături de medicul tău, totul se desfășoară în același loc, iar personalul e mereu la curent cu situația ta specifică, stadiul în care te afli și progresul făcut.

Pentru că tratăm cu același profesionalism și aceeași atenție orice pacient care ne trece pragul, ca și cum ar fi un membru al familiei noastre.

Ne plac provocările și găsim drumul cel mai scurt spre soluții, cu ajutorul resurselor de top de care dispunem. Suntem responsabili pentru acțiunile și recomandările noastre și acționăm întotdeauna cu respectarea jurământului lui Hipocrate, având în minte binele pacientului.

Pentru că punem experiența ta pozitivă pe primul loc.

Încrederea și rezultatele pacientului sunt cele care contează cu adevărat pentru noi. Întotdeauna dăm atenție ascultării și informării corecte a pacientului și ne asigurăm că îți oferim cea mai potrivită soluție pentru nevoia ta, astfel încât deciziile să fie înțelese și asumate.

Pentru că din echipa noastră fac parte medici specialiști pe toate ramurile medicinei dentare, cu experiență veritabilă și care au înțeles că procesul de învățare trebuie să se păstreze continuu.

Întreg personalul participă constant la congrese, cursuri teoretice și practice (hands-on), în țară și în străinătate, susținute de profesioniști de renume internațional in domeniul stomatologiei.

Pentru că dispunem de tehnologie de ultimă generație, care contribuie la siguranța procedurilor, la optimizarea rezultatelor și la confortul tău.

Facem totul cu pasiune și îndrăznim să descoperim și să folosim tehnici și tehnologie inovative, păstrând mereu în minte binele tău și încrederea reciprocă, care ne ajută să îți demonstrăm că DA, se poate și fără frică, și fără durere.

Pentru că ne alocăm timpul necesar pregătirii și realizării corecte a procedurilor și tratamentelor și nu lăsăm nimic neterminat sau la voia întâmplării.

Atmosfera prietenoasă și încrezătoare pe care o clădim, asociată cu o comunicare transparentă, construiește o relații potrivite atât cu pacienții, cât și în cadrul echipei noastre.

Pentru că poți avea continuitate în activitățile tale, chiar după implant.

Implementarea digitalizării în stomatologie – de la implantologie la tehnică dentară – ne oferă un beneficiu esențial. Dacă până acum erai nevoit să aștepți, să treci prin procese anevoioase, care te puneau în dificultate și îți alterau stima de sine, astăzi noile tehnologii de care dispunem îți permit să ai dinți ficși pe implanturi în cel mai scurt timp după intervenție, să vezi simulări realiste ale următoarelor tale rezultate, poți face probe cu dinții înainte de a fi permanenți, și îți poți încerca noul zâmbet chiar imediat după procedura de implant, fără să renunți la confort sau să fii nevoit să îți întrerupi activitățile zilnice pe perioada tratamentului.

Înțelegem provocările specifice fiecărei vârste și a limitărilor genetice – iar din această înțelegere pornește grija față de orice individ.

Înțelegem limitările impuse de bagajul genetic, de zona de proveniență, de condițiile de trai, înțelegem problemele specifice fiecărei vârste și pe cele aduse de factori externi, chiar și de lipsa de informare sau de adoptarea unui stil de viață nepotrivit. Fiecare pacient este tratat cu respect și profesionalism, din secunda în care ne-a trecut pragul și până la încheierea misiunii noastre împreună. Dincolo de statutul nostru de profesioniști în domeniu, abordăm problemele din punct de vedere uman, făcând tot posibilul, ca pe lângă tratamentul 100% adaptat, să creăm obiceiuri sănătoase, deprinse din înțelegerea tuturor factorilor care îți influențează starea de sănătate.

Pentru că lucrăm eficient, cu respect pentru timpul tău și relația noastră.

Laboratorul dentar integrat ne permite să lucrăm bine, uman și rapid. Astfel, orice tratament, oricât de complex, este văzut în ansamblu de toți specialiștii implicați în ducerea sa la bun sfârșit. Tehnicienii noștri dentari fac parte din echipă și împărtășesc aceleași valori, lucrează personalizat și în strânsă relație cu medicii și pacienții, pentru optimizarea timpului de reacție și a eficienței tratamentului tău.

La Open Design, intri pacient și ieși prieten.

Un prieten care zâmbește mai frumos și mai încrezător ca oricând!